Despre noi — Terra:Apis, apicultură de familie din 1952
Suntem o familie de apicultori cu peste 70 de ani de tradiție în Carpați, dedicați produselor stupului în starea lor cea mai pură. La Terra:Apis prezervăm materia primă fără pasteurizare, liofilizare sau hiperfiltrare — pentru ca biodisponibilitatea, enzimele vii și principiile active să ajungă neatinse la tine.
1952 — anul în care albinele ne-au ales
Murărescu Antoniu, unul dintre bunicii familiei Bădina — de unde provin fondatorii acestui proiect — se angaja ca ceferist. Cu banii câștigați din primul salariu a cumpărat 5 familii de albine. De atunci și până astăzi, de mai bine de 70 de ani, albinele nu ne-au mai părăsit. Credem că ele ne-au ales pe noi, nu invers. Este vorba, în primul rând, despre un respect reciproc — și abia mai apoi despre miere.
Terra:Apis — tărâmul albinelor
De la pasiunea pentru apicultura tradițională până la inițierea brandului Terra:Apis nu a fost decât un pas mic, dar definitoriu. Când a venit întrebarea referitoare la denumirea gamei de produse, ne-am dorit să introducem trei noțiuni esențiale: Terapie, Albine și Istoria noastră apicolă. Am vrut un termen elegant pentru a le defini în simbioză.
TERRA APIS a fost de la început omofonul perfect. Mai mult decât atât, tradus în sens larg din limba latină, înseamnă "Tărâmul Albinelor". Spune cine suntem.
Manufactură — ce nu facem
Procesul de fabricație este, în sine, o etapă uluitor de importantă în definirea calității produsului. La Terra:Apis nu folosim nimic din ceea ce tehnologia ne-a învățat că am putea face pentru a mări durata de viață a produsului la raft — pentru că aceasta nu ar face decât să viciem produsul sub aspectul biodisponibilității și al principiilor active.
Ca atare:
- Nu pasteurizăm — căldura distruge enzimele vii din miere și polen.
- Nu liofilizăm — procesul afectează structura nativă a proteinelor.
- Nu tratăm termic — temperatura din stupul nostru (38°C) este pragul nostru și pentru deshidratoare.
- Nu hiperfiltrăm — păstrăm polenul, propolisul și inclusiv micile imperfecțiuni care vorbesc despre autenticitate.
- Nu folosim conservanți, acidifianți, coloranți sau alți reglatori chimici.
Scopul nostru este să prezervăm materia primă în starea ei cât mai pur-crud-naturală, fără a interveni cu tehnologii care i-ar schimba structura. Deși cu Terra:Apis scopul nu a fost niciodată să facem produse de "gourmet", la sfârșit cu siguranță te vei linge pe degete.
Apicultură etică — flora spontană din Carpați
Oricât de elaborat tehnic și fundamentat conceptual este un proces tehnologic, dacă materia primă a fost recoltată din plante de cultură modificate genetic și chimizate pe deasupra, nu poți vorbi de un produs de calitate. Este imperios necesar ca locul în care zboară albina să fie unul curat.
Vorbim aici despre flora spontană a Carpaților — pajiști, păduri, fânețe nemodificate. Doar după ce flora e curată conta:
- Să nu înlocuiești mierea cu sirop de zahăr ca să "stimulezi" coloniile.
- Să nu administrezi familiilor de albine substanțe sintetice.
- Să nu efectuezi tratamente cu antibiotice sau chimicale.
- Să ai grijă unde și cum păstrezi mierea extrasă, înainte de a o folosi în compoziția produselor, pentru ca aceasta să nu sufere o depreciere calitativă.
Produsele stupului au, intrinsec, o valoare incontestabilă. Nu trebuie să le "împachetăm" în marketing. Trebuie doar să avem grijă de ele și să facem tot ce este posibil ca să le păstrăm în starea lor naturală.
De ce apifitoterapia funcționează
Datorită varietății mari de efecte farmacologice, produsele Terra:Apis au un rol important în prevenție, terapie sau ca completare a altor tipuri de tratament. Au un mecanism de acțiune specific față de alte procedee terapeutice naturiste:
- Acțiunea lor farmacologică se adresează organismului ca sistem integral, nu unei singure căi metabolice.
- Asigură sau completează mecanisme care se desfășoară în mod natural în organism (axa HPA, axa intestin-creier, microbiota).
- Au efecte de lungă durată. Principiile active au și caracter de principii nutritive, energizante.
- Prin factorii activi pe care îi conferă, asigură un important efect de prevenție naturală.
Mecanismele dezechilibrului modern
Starea de sănătate reprezintă un element esențial pentru organismul uman — un element de echilibru dintre om și natură. La un moment dat, în organism, apar dezechilibre deoarece mecanismele existente filogenetic nu mai funcționează la parametrii optimi și afectează homeostazia.
Aceste dezechilibre pot fi generate de un cumul de factori:
- alimentația irațională (procesat, ultra-procesat, zahăr rafinat)
- lipsa de odihnă și somn de calitate
- stresul cronic neabordat
- administrarea pe termen lung a medicamentelor de sinteză
- consumul de alcool și fumatul
Pe termen lung, acești factori scad rezistența organismului și predispun la apariția bolii.
În decursul timpului, omul a fost preocupat — inițial intuitiv, apoi conștient — de a-și recupera, la nevoie, starea de sănătate. Mijloacele avute la îndemână au fost oferite la început de natură și apoi de cercetarea științifică. Cele două căi au fost folosite în paralel, iar în ultima perioadă știința a avut un rol predominant. Nu neapărat în avantajul nostru.
Apiterapia — știința străveche întoarsă acasă
Dacă omul și-ar îndrepta mai mult atenția asupra bioresurselor primare autentice, în starea în care sunt ele oferite de natură, ar putea limita efectele negative datorate utilizării în alimentație — și nu numai — a produselor de semi- sau sinteză totală.
De aceea studiul tot mai intens, dar mai ales utilizarea suplimentelor alimentare naturale, se datorează efectului benefic al acestor produse asupra sănătății.
Una dintre căile de obținere și menținere a sănătății oferite de natură este terapia cu ajutorul produselor stupului — respectiv apiterapia, care în ultima perioadă a primit un ajutor decisiv printr-o riguroasă cercetare științifică. Datorită acesteia, rezultatele medicale ale apiterapiei s-au diversificat și s-au intensificat astfel încât oferă astăzi avantaje considerabile în raport cu metodele clasice.
Valențe — peste 70 de ani de înțelegere a organismului
Am înțeles, de foarte multă vreme, că natura a înzestrat organismul uman cu un bagaj complex și complet care îi asigură o perfectă stare de funcționare. Această stare este condiționată de alimentarea organismului din exterior cu resurse pe care acesta este capabil să le asimileze și să le utilizeze în funcție de nevoile lui specifice.
Dacă vom hrăni organismul cu un "combustibil" de proastă calitate, nu putem avea pretenția ca acesta să funcționeze la parametrii optimi pe o perioadă lungă de timp.
Preocuparea noastră a fost tocmai aceea de a dezvolta produse cu valențe terapeutice, de o valoare incontestabilă din punct de vedere calitativ. Această convingere ne-a plasat astăzi, la peste 70 de ani de activitate, la un alt nivel în capacitatea de înțelegere a organismului — fapt care a generat rezultate clinice pozitive chiar și în situații în care terapia convențională nu a avut soluții.
Ce ne diferențiază astăzi
- 3 generații de apicultori — din 1952 până azi, neîntrerupt.
- Apifitoterapie acreditată — formulele Terra:Apis sunt dezvoltate de Emese Bădina, api-fitoterapeut acreditat NASM, membru SRAFA.
- Standardul "crud-naturale" — niciun proces termic peste 38°C, niciun adaos sintetic.
- Apicultura noastră etică — flora spontană, fără antibiotice, fără stimulare cu sirop de zahăr.
- Trasabilitate completă — știm exact unde, când și cum a fost recoltată fiecare materie primă.
Resursele noastre
- Apifitoterapie — tradiție și știință
- Despre Emese Bădina — apifitoterapeut și speaker Holistic Woman 2026
- Glosar de apifitoterapie — termeni, principii active, plante
- Apipedia — peste 240 de articole despre produsele stupului
- Vezi toate produsele Terra:Apis
Terra:Apis este o marcă a Apiarium SRL, înregistrată în Timișoara, România.