Albinele și viața pe Pământ
„Albina este o ființă harnică, organizată, curată, ordonată, deșteaptă și frumoasă. Ea merită tot respectul și toată grija noastră ca persoane și a oficialităților (state și guverne). Viața pe Pământ este legată de existența albinelor, dacă există albine, există și viață, dacă nu… Doamne ajută!"
— Rawhi M. A. Abdalla, medic pediatru și cercetător în domeniul apiterapiei
De la o frază aparent poetică la o constatare biologică
Citită pentru prima oară, fraza medicului și cercetătorului Rawhi M. A. Abdalla pare o exclamație lirică, o laudă adusă unei ființe mici. Recitită însă, cu atenție, ea devine o constatare biologică sobră, una pe care întreaga comunitate științifică internațională o confirmă astăzi cu date din ce în ce mai îngrijorătoare.
Existența albinelor nu este o metaforă a vieții. Este una dintre condițiile ei concrete.
În acest articol vom privi împreună la rolul albinelor în echilibrul ecosistemelor, la cauzele declinului lor și la responsabilitatea — personală, dar și colectivă — pe care o avem față de o specie de care depinde, literalmente, hrana noastră.
Rolul albinelor în viața pe Pământ: ce ne spun datele
Polenizarea este unul dintre cele mai discrete, dar și cele mai esențiale procese biologice de pe planetă. Fără ea, marea majoritate a plantelor cu flori nu s-ar putea reproduce — iar fără aceste plante, lanțul alimentar așa cum îl știm s-ar prăbuși.
Conform datelor Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), aproape trei sferturi dintre speciile de culturi din lume depind, cel puțin parțial, de albine și de alți polenizatori. La nivel global, aproximativ o treime din producția agricolă depinde direct de activitatea acestor insecte.
Concret, fără albine ar dispărea sau s-ar reduce dramatic:
- fructele de pădure (afine, mure, zmeură)
- pomii fructiferi (meri, peri, cireși, caiși)
- cafeaua și cacaoa
- multe legume (castraveți, dovlecei, roșii)
- migdalele și majoritatea fructelor cu sâmbure
- floarea-soarelui, rapița, hrișca
În culturile agricole, prezența albinelor poate spori producția cu 30% până la 400%, în funcție de specia cultivată — un argument economic și ecologic care, singur, ar trebui să justifice protecția lor sistematică.
Declinul albinelor, o realitate documentată
Datele europene oficiale arată un tablou alarmant. Lista Roșie Europeană a Albinelor, citată de WWF România, indică faptul că 37% dintre speciile de albine au populații în declin, iar 9,1% sunt deja amenințate cu dispariția. Pentru mai mult de jumătate dintre speciile europene de albine, datele științifice sunt insuficiente — ceea ce înseamnă că proporția reală a declinului ar putea fi semnificativ mai mare.
Parlamentul European avertizează că una din zece specii de albine și fluturi este amenințată cu dispariția în Europa, iar Uniunea Europeană a cerut statelor membre să oprească declinul polenizatorilor până în 2030.
În unele cazuri, populațiile de polenizatori au scăzut cu 50% până la 90%, fiecare specie pierzând anual între 3% și 4% din efective.
Cauzele declinului și de ce ne privesc pe toți
Specialiștii identifică un set convergent de cauze:
-
agricultura intensivă și monoculturile, care reduc diversitatea florală
-
pesticidele și erbicidele, care afectează albinele direct sau indirect
-
schimbările climatice, care perturbă ritmul de înflorire și migrația polenizatorilor
-
pierderea habitatelor naturale — pajiști, garduri vii, tufișuri
-
bolile și paraziții (varroa, nosema), accentuate de globalizarea comerțului apicol
-
abandonul agriculturii tradiționale în multe regiuni din Europa de Est, inclusiv România, care duce la pierderea pajiștilor bogate în plante melifere
Tabloul este, așadar, sistemic. Nu există o singură cauză și, prin urmare, nu există o singură soluție.
Apicultura tradițională, o formă de respect
Există apicultură și apicultură. Există stupul gestionat ca o ființă vie, cu ritmul ei, cu nevoile ei, cu sezoanele ei — și există stupul tratat ca o unitate de producție, recoltat la maximum, hrănit artificial, deplasat agresiv pentru polenizare comercială.
Diferența nu este una de stil. Este una de etică.
La Terra:Apis, tradiția apicolă a familiei începe în 1952, în Banat. Patru generații au învățat, pe rând, că o miere bună nu se ia, ci se primește, atunci când stupul are surplus, atunci când albinele și-au asigurat propria provizie, atunci când recoltarea nu compromite echilibrul intern al familiei. Această perspectivă, care astăzi pare romantică, era pur și simplu firescul de odinioară.
A respecta stupul înseamnă:
- a nu hrăni albinele cu sirop de zahăr pentru a maximiza recolta
- a recolta miere crudă, nepasteurizată, care păstrează enzimele și polenul intact
- a alege locuri de stupină cu diversitate florală, departe de culturi tratate intensiv
- a accepta că unele sezoane vor fi mai sărace, pentru că natura nu se conformează calendarului comercial
Această filosofie se regăsește în întreaga noastră gamă: în mierile crude monoflore și poliflore, în propolisul recoltat fără epuizarea stupului, în lăptișorul de matcă prelevat cu măsură și în toate produsele apifitoterapeutice care poartă numărul stupinei de origine.
Ce putem face fiecare dintre noi
Responsabilitatea față de albine nu este doar a apicultorilor, a guvernelor sau a Uniunii Europene. Este și a noastră, ca alegători zilnici de hrană, de cosmetice, de spații verzi.
Câteva gesturi care contează:
-
Alege miere de la producători direcți, care recoltează responsabil — nu miere amestecată de pe rafturile supermarketurilor, unde proveniența este aproape imposibil de trasat.
-
Plantează flori melifere — lavandă, busuioc, salvie, mentă, floarea-soarelui — chiar și în ghivece, pe balcon.
-
Lasă o zonă de „dezordine controlată" în grădină, unde ierburile și florile sălbatice să crească liber.
-
Evită pesticidele de uz casnic — există alternative naturale pentru aproape toate problemele de grădină.
-
Susține apicultorii locali care lucrează la scară mică și respectă ritmul stupului.
-
Educă-i pe cei din jur — copiii, în special — că albina nu este un dușman care înțeapă, ci un aliat tăcut al hranei noastre zilnice.
O concluzie care este, de fapt, un început
Fraza lui Rawhi M. A. Abdalla nu este o exagerare. Este o invitație la luciditate.
Albinele nu cer mult. Cer doar ceea ce, de altfel, ar trebui să fie firescul oricărei specii: respect, spațiu și o lume care nu le otrăvește. În schimb, ne dau polenizare, miere, propolis, lăptișor de matcă, polen, ceară — și, mai presus de toate, ne dau încă o șansă să existăm.
La Terra:Apis credem că fiecare borcan de miere crudă este, în felul lui, un mic act politic. O alegere pentru un tip de apicultură, pentru un tip de relație cu natura, pentru un tip de viitor.
Dacă există albine, există și viață. Restul depinde de noi.
Surse și lecturi suplimentare
Externe (link-uri de autoritate):
Articole conexe pe terraapis.ro:
