Starea de sănătate reprezintă un element esenţial pentru organismul uman, un element de echilibru om-natură.
În decursul timpului, omul a fost preocupat iniţial, intuitiv şi apoi conştient pentru a recupera, la nevoie, starea de sănătate. Mijloacele avute la îndemână au fost oferite la început de natură şi apoi de posibilităţile apărute în cercetarea ştiinţifică. Cele două căi au fost folosite în paralel, în ultima perioadă ştiinţa având rol predominant.
Una din căile de întreţinere şi recuperare a sănătăţii, oferită de natură este terapia cu ajutorul produselor stupului, respectiv APITERAPIA, care în ultima perioadă a primit ajutor decisiv printr-o riguroasă cercetarea ştiinţifică. Datorită acesteia rezultatele medicale ale apiterapiei s-au diversificat, s-au intensificat astfel încât în prezent oferă unele avantaje în raport cu metodele clasice.
Relația dintre albine și flori reprezintă una dintre minunile universului, o dovadă că regnul vegetal și animal au fost făcute să trăiască în armonie. “Albinele au nevoie de flori ca să trăiască și florile au nevoie de albine ca să rodească”, spunea savantul francez Gaston Bonier.
Florile produc stropii de nectar dulce spre a le atrage pe albine, care îl doresc pentru a-și produce mierea. Drept recunoștință față de darnicele flori, albinele le aduc mulțumire, realizând polenizarea de care acestea au nevoie.
Ca urmare, se vor produce fructele, legumele și semințele. Plantele se împlinesc și au asigurată supraviețuirea ca specie, iar albinele își fac proviziile necesare atât pentru întărirea și sănătatea familiei, cât și pentru petrecerea în siguranță a anotimpului rece. Florile și albinele se susțin unele pe altele, spre a continua să existe.
Există exemplu mai convingător despre armonia așezată în lume de Creator?
Cum plantele produc cu multă generozitate polenul, iar albinele îl folosesc ca hrană – sursă de proteine, o bună parte este transportată la stup.
Într-o familie de albine, în funcţie şi de vârstă, îndatoririle sunt bine stabilite. Unele îngrijesc puietul, altele hrănesc matca, altele asigură paza stupului, unele recoltează nectarul, altele polenul sau propolisul. Albinele care aduc polen, la plecarea din stup, își încarcă gușa cu nectar. După trecerea pe la flori, ele amestecă pudra fină de polen cu acest nectar, spre a forma grăuncioarele pe care le transportă în coșulețele de pe picioare. Atunci când aterizează la urdiniș, fiecare albină intră în stup încărcată cu câte una sau două grăuncioare de polen, de diferite mărimi şi culori. Pentru a forma o singură granulă de polen, în funcţie de specia florală şi perioada de înflorire albina trebuie să viziteze şi până la 500-600 de flori.
Când încercăm să înțelegem proprietățile polenului, ca și pe ale oricărui produs al stupului, trebuie să pornim de la analiza scopului pentru care albinele îl recoltează.
Pentru albine, polenul are o însemnătate deosebită, fiind sursa lor de proteine, ca și de vitamine, minerale și alți micronutrienți. De calitatea polenului adus la stup depinde tăria familiei de albine. Cu cât polenul este mai bun şi mai divers floral, cu atât lăptișorul de matcă este mai valoros. Sunt astfel mai bine hrănite larvele tinere de lucrătoare și matca.
Trântorii consumă și ei mult polen, ceea ce le conferă putere și fecunditate.
Fiecare tip de plantă în parte are polenul său specific, ca aromă, gust, culoare, formă, compoziție, textură. De aceea grăuncioarele de polen care ajung în stup vor reproduce diversitatea florală a anotimpului și a locului în care trăiește familia de albine. Este o varietate naturală care oferă plăcere și utilitate consumatorului, în aceeași măsură în care alimentația noastră trebuie să fie, în general, variată și echilibrată.
Binețe din natură!
