Simplu 1. Versuri hrănitoare – Cristela Georgescu

Carte despre simplitate, armonie, unitate în sânul familiei + Booklet rețete Călin Georgescu

 

SIMPLU 1. VERSURI HRĂNITOARE este o carte despre educație pentru sănătate ce, prin rime jucăușe, desen, culoare și folosind pretextul unor meniuri simple, poartă cititorii de orice vârstă dincolo de contextul stric alimentar:

în viață totul e hrană.

Prețul inițial a fost: 75,00 lei.Prețul curent este: 65,00 lei.

Categorie:

Familia este patria mai mica. Este „acasa” noastră. Este locul unde ne întoarcem zilnic, indiferent de vârstă, ca să ne regăsim pacea și tăria firii. Copiii înfloresc într-o familie care vibrează împreună în simplitate, armonie și unitate.

Colecția SIMPLU. VERSURI HRĂNITOARE este o cheie pentru a evada din artificial, deschizând larg ușa „acasei” noastre.

Mâncăm ca să avem energie, dar uităm că energia nu vine neapărat din ceea ce se află în farfurie. Satisfacția trăirilor generate de activitățile și stările care ne atrag, aduc după sine energie. Atunci când un copil descoperă prin joc, împreună cu părinții, cum a ajuns și ce este mâncarea din farfurie, inima lui tresaltă de bucurie. Și ce hrană îndestulătoare este pentru sufletul lor satisfacția de a o alege, a o pregăti și a o mânca împreună cu ceilalți!

 

CE NU ESTE SIMPLU?

SIMPLU 1. VERSURI HRĂNITOARE, contrar sugestiei făcute de titlu, nu este o carte de rețete.

Nu este o carte de mâncăruri gătite de adulți și mâncate de copii. Și asta pentru că alimentația simplă permite ca adulții și copiii să pregatească împreună și să mănânce la fel. 

Nu este o carte adresată exlusiv mamelor, chiar dacă acestea sunt cele care formează obiceiurile și preferințele alimentare ale copiilor, fiind responsabile pentru sănătatea viitoare a unei societăți.

Nu este nici o carte care îi pune pe tați la treabă, ci îi invită pe fiecare, după dorință și după putință, să fie parte din proces: a face piața sau a spăla legumele și fructele, ba chiar a face mici lucrări de gradinărit împreună cu copiii, chiar și într-un ghiveci pe balcon, sunt toate activități care fac parte din educația alimentară.

Familia este unită dacă face cât mai multe lucruri împreună, într-o atmosferă de recunoștință și veselie, ca o veșnică joacă.

Această carte, oferă prin multifuncționalitate și diversitate, multiple astfel de posibilități: explicarea ilustrațiilor și a conceptelor, lectura, recitarea și pregătirea rețetelor, mâncatul împreună.

Când ne jucăm cu copiii, redescoperim copilul din noi, uitat într-un colț al inimii, sub povara problemelor din trecut și a grijilor pentru viitor… Alături de copiii noștri, învățăm să trăim în prezent, să nu ne pierdem simțul umorului și, mai presus de orice, să ne bucurăm recunoscători de viață, gătind, mâncând și trăind împreună cât mai simplu.

Autor:

Georgescu, Cristela

Titlul:

Simplu 1

Informații la titlu:

Versuri hrănitoare

Coperta:

Radu, Cristiana

Ilustrații:

Radu, Cristiana

Localitate:

București

Editură:

Logos

An:

2014

Descriere fizică:

21 x 30 cm, 48 p.

ISBN:

978-973-8131-84-2

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Simplu 1. Versuri hrănitoare – Cristela Georgescu”